Limba mielului (Borrago officinalis) este o planta anuala, cu o tulpina inalta, groasa, carnoasa, ramificata si acoperita cu perisori. Poate ajunge la o inaltime de 30-60 cm. Are frunze ovale, cu margini zimtate, de 3-10 cm, de culoare verde inchis pe fata superioara si verde pal pe margini si fata posterioara, ce este acoperita cu perisori. Inainte de a inflori, inflorescentele, in forma de stea, au culoarea alba sau rosu-roz, dar de obicei sunt albastre. Limba mielului este o planta melifera.
Este raspandita in intreaga Europa si este cultivata ca zarzavat sau condiment. Se raspandeste peste tot si deseori o intalnim printre daramaturi, case si gospodarii parasite, la marginea localitatilor.
Perioada de inflorire este din mai pana in august, in functie de luna in care a fost insamantata. Recoltarea se face cand planta este foarte tanara, se usuca la umbra, pentru a fi folosita si iarna la aromatizarea diverselor preparate culinare.
Alte denumiri: alior, arăriel, boranţă roşie, laptele câinelui, mierea ursului, otrăţel.
Parti utilizate: planta tanara, semintele, iar uneori florile
Compozitie chimica
Atat frunzele, cat si florile sunt bogate in minerale diuretice. Planta contine si mucilagiu cu efect demulcent – alina durerile mucoaselor. Uleiul extras din seminte este bogat in acizi grasi nesaturati. Planta contine atat de mult nitrat de potasiu, incat daca lasati frunzele pe soba, se evapora. Mai contine de asemenea alantoina, rasini, flavone, alcaloizi, acid acetic, calciu, amoniac, mucilagii, taninuri si ulei volatil in cantitati reduse.
Utilizare in gospodarie
Taiate si unduite in putin unt, frunzele de limba mielului constituie o garnitura, sau chiar un fel de mancare, ambele delicioase. Tot foarte fin taiate se intrebuinteaza la condimentarea salatelor. In unele locuri, se prepara supa din planta intreaga. Adaugata la salata, o aromeaza si ii da gust de castravete.
Frunzele fin tocate se adauga pentru asezonarea sfeclei rosii, radacinii de tataneasa, a verzei crete si a altor specii de varza, la prepararea sosurilor de smantana sau de mustar. Cei ce digera greu castravetii si au crampe din pricina lor, trebuie sa adauge limba mielului la salata de castraveti. Florile albastre ca cerul se adauga la oter, in loc de frunze de sparanghel, conferindu-i astfel un gust delicat si culoare albastruie. Frunzele se adauga la salate dietetice sau de cruditati. Taiate fin se mananca si presarate pe paine cu unt, cu smantana sau pe miez de nuca pisat.
Indicatii terapeutice
Frunzele sunt emoliente si expectorante in caz de tuse, sau afectiuni ale gatului. Limba mielului se recomanda in tratamentul reumatismului, mai ales in faza incipienta.
Planta se utilizeaza de asemenea in tratarea peritonitei, in faza de debut. Stimuleaza transpiratia si eliminarea urinei. Constituie un ceai racoritor in aprinderi. Ceaiul de limba mielului se recomanda in tratarea febrei ce insoteste afectiuni ca pojar, scarlatina, nefrita, dureri reumatismale, afectiuni nervoase si cardiace, palpitatii.
In toate cartile despre plante medicinale, se mentioneaza ca limba mielului are efect diuretic, este depurativ si antiinflamator.
Sucul proaspat de limba mielului este indicat in junghiuri intercostale.
Preparate pe baza de limba mielului
Ceaiul de limba mielului se prepara din doua linguri pline de flori, la jumatate de litru de apa.
Decoctul de limba mielului se prepara din 2-3 linguri de frunze la jumatate de litru de apa clocotita, ce se lasa sa fiarba inca 5-8 minute.
Preparatele cu limba mielului trebuie utilizate numai cu acordul unui specialist
Contraindicatii
- A nu se utiliza limba mielului fara acordul unui medic sau al unui specialist in medicina plantelor, deoarece contine alcaloizi pirolizidinici potential nocivi;
- A nu se folosi ca infuzie;
- Este interzisa administrarea in sarcina si alaptare;
- Persoanele care sufera de epilepsie sau schizofrenie, sau acelea care urmeaza un tratament cu tranchilizante fenotiazinice nu trebuie sa utilizeze limba mielului;
- Perisorii de pe tulpini si frunze pot provoca dermatita de contact.
