Ienuparul (Juniperus communis) este un arbust, ce poate atinge o inaltime de pana la 2-3 m, fiind inrudit cu bine-cunoscutele conifere. Are o tulpina ramificata, pe care sunt asezate frunze aciculare, puternic impungatoare. Florile mascule sunt ovoide, de culoare galbena, cu numeroase stamine, in timp ce florile femele sunt sferice, asezate la axila frunzelor. Fructele sunt mici, sferice, avand un diametru de aproximativ 5 mm, de culoare verde in primul an, si negru-albastruie in al doilea sau al treilea an.

Ienuparul poate fi intalnit pe pasuni alpine uscate, pe smarcuri, pe pante alpine insorite, pe dealuri acoperite cu arbusti sau in padurile de fag.

Perioada de inflorire este din luna aprilie pana in luna iunie, in functie de zona. Fructele care sunt complet maturizate abia in al treilea an, se recolteaza toamna, se usuca la soare, nu la surse artificiale de caldura. Nu se utilizeaza fructele verzi, mari sau rosii, batrane, decolorate sau ciuntite.

Alte denumiri ale ienuparului: anaperi, archiş, boabe de brad, brădişor, bradul ciumei, brazi pitici, butimoacă, cetină, feniar, ghimpăr, globurău, helimoacă, ialovăţ, inibahar, jinept, jneapăn, jip mic, molete, şinap, şolovăţ, turtel.

Părţile folosite: In principal se folosesc fructele, insa se pot folosi si lemnul radacinii, ramurile tinere cu ace.

Compozitie chimica

Un procent de 0,5-2% din fruct este alcatuit din ulei esential, bogat in monoterpene. Fructele contin de asemenea principii amare (care ajuta la digestie), flavonoide, tanini, zahar si altele

Utilizare in gospodarie

Din fructele uscate se poate obtine un condiment, ce se adauga la afumarea carnii. De asemenea fructele de ienupar pot fi folosite pentru asezonarea vanatului, fripturilor, sosurilor, verzei, salatelor, legumelor si a preparatelor din cruditati. TOt din fructe se pot obtine lichioruri excelente.

Indicatii terapeutice

Ienuparul este cunoscut de foarte mult timp pentru proprietatile terapeutice si modul eficient in care lupta contra infectiilor.

Datorita continutului de ulei esential, fructele de ienupar au actiune diuretica, antiseptica, carminativa, antitusiva si antispastica. Mustul preparat din fructe a fost folosit cu succes in tratarea copiilor suferinzi de hidropizie, de catar al vezicii urinare, cu toate fenomenele adiacente, in reumatiscm cronic, guta si lipsa ciclurilor.

Datorita actiunii pectorale prin diminuarea inflamatiilor cailor respiratorii, a maririi si fluidificarii secretiilor bronsice si prin efectele calmante, produsele pe baza de ienupar actioneaza favorabil in bronsitele catarale.

Fructele si lemnul de ienupar sunt puternic diuretice, asa incat decoctul de ienupar poate fi folosit pentru tratarea afectiunilor digestive, intestinale, leucoree (in amestec cu iarba mare), a hidropiziei, a gutei si a reumatismului.

Fructele de ienupar au o actiune puternica asupra cailor urinare si ficatului, intaresc stomacul si stimuleaza digestia, combat balonarile si stimuleaza eliminarea urinei.

Preparate pe baza de ienupar

Infuzia se prepara din doua 0,5-2 g de fructe macinate peste care se toarna o cana cu apa clocotita. Se lasa la infuzat 10 minute. Se administreaza cu 15 minute inaintea meselor.

Decoctul de ienupar se prepara din 10 g de fructe si 750 ml de apa ce se lasa la fiert pentru 20 de minute. Se administreaza 2-3 cani pe zi.

Cura de boabe. Se pot face cure de 2-3 saptamani in care se consuma boabe crude pe stomacul gol. Numarul boabelor trebuie marit de la o zi la alta, ajungand de la 5 pe zi pana la 15, iar apoi se scade numarul cu un bob pe zi pana la sfarsitul curei.

Tinctura de ienupar se prepara din fructe uscate si macinate fin, peste care se toarna alcool. Amsetecul se lasa la macerat pentru 15 zile, dupa care se strecoara si se depoziteaza in sticlute mici si inchise la culoare.

Uleiul de ienupar se prepara din 50 g de fructe uscate si pisate si 250 ml de ulei de masline, ce se lasa impreuna la macerat. Dupa macerare, se strecoara si poate fi folosit pentru masaj.

Contraindicatii

Nu se administreaza persoanelor ce sufera de afectiuni renale.

Utilizarea prelungita sau supradozarea pot afecta urinarea, ducand la albuminurie, dureri renale sau complicatii cardiovasculare.

Persoanele sensibile pot avea reactii alergice cutanate.

Nu se administreaza in sarcina si alaptare.