Iarba mare (Inula helenium) este o planta perena ce apartine familiei Asteraceae si este raspandita in Europa centrala si de sud. Este o planta rigida a carei tulpini poate ajunge la inaltimea de 1,5 metri. Frunzele sunt mari cu o margine dintata, verzi pe partea superioara si albicioase pe partea inferioara datorita perilor. Cele inferioare sunt sustinute de un petiol lung, in timp ce frunzele superioare inconjoara tulpina. Florile sunt de culoare galbena si sunt grupate in capitule mari. La baza acestea formeaza cu ajutorul perilor un papus.

O putem gasi pe langa paraie, in zonele de deal. Iarba mare infloreste in perioada iunie-septembrie. Se spune ca numele helenium provine de la Helen din Troia, si ca aceasta ar fi crescut in locul unde au cazut lacrimile Helenei. In antichitate, iarba mare era o planta sacra pentru celti.

Denumiri populare: lacrimile Elenei, ochiul boului, bruscalau, holman, iara mare frumoasa, alaut, iarba neagra, omag, smantanica

Partea folosita a ierbii mari este rizomul. Se recolteaza toamna, de la plantele de 2-3 ani, deoarece in aceasta perioada radacinile au o cantitate de inulina foarte mare, o componenta principala a ierbii mari. Dupa recoltare, se aseaza in straturi subtiri si sunt uscate la o temperatura de 35-40 grade C. Dupa uscare vom obtine aproximativ 1/5 din greutatea initiala de rizomi.

Compozitie chimica

Dupa cum am mai precizat, cea mai importanta componenta este inulina. Pe langa aceasta iarba mare mai contine: helenina, alantolactone, fridelina, uleiuri volatile, substante fitoncide, stigmaterina, acetat de damaradienil si altele.

Ceaiul de iarba mare se prepara din 2 lingurite de planta maruntita si 250 ml de apa puse impreuna la fiert timp de 10 minute. Dupa aceasta se strecoara si se administreaza 2 cani pe zi.

Decoctul de iarba mare se prepara din 3-4 linguri de planta maruntita si 200 ml de apa puse impreuna la fiert timp de 15-20 de minute. Dupa aceasta se strecoara si se aplica comprese in locurile afectate.

Proprietatile plantei

Iarba mare este cunoscuta ca fiind un bun antibiotic si calmant pentru tuse. De asemenea iarba mare mai este un bun antiviral, expectorant, bacteriostatic, antiinflamator, diuretic, antiseptic bronhic, sedativ, tonic, antihelmitic etc.

Indicatii terapeutice

Iarba mare este folosita pentru afectiuni ale aparatului urinar, afectiuni respiratorii, alergii, afectiuni hepatice, diverse afectiui cutanate, dischinezie biliara cu hipotomie, litiaza biliara si renala, rani purulente, reumatism, tuse, congestii hepatice, eruptii ale pielii, dermatoze, anemie si altele.