Feniculul sau molura (Foeniculum vulgare) este o specie de planta perena comestibila din familia Apiaceae, al carei areal natural cuprinde regiunea mediteraneana si sud-vestul Asiei. Este o plantă erbacee cu tulpina dreaptă, cilindrică, fin striată longitudinal,înaltă până la doi metri şi ramificată începând de la bază. Frunzele, prevăzute la bază cu o teacă dezvoltată, sunt alungit-triunghiulare şi multipenat-partite. Florile sunt mici, galben-aurii, dispuse în umbele mari, terminale. Fructele mature sunt de culoare cenuşie sau brun-verzuie, au miros plăcut şi gust dulceag. Se aseamana cu mararul, cu care poate poleniza încrucişat, rezultând seminţe lipsite de aromă. Uleiul volatil determină acţiunea farmacologică : antispastică, sedativă, carminativă, expectorantă.

De la fenicul se folosesc fructele (adesea numite seminte) si tulpina ca leguma. Dupa uscare fructele feniculului au culoarea verde. Calitatea lor este indicata de culoarea verde stralucitoare. O raritate, ce provine de la florile feniculului, este polenul, comercializat sub de numirea de “condimentul ingerilor” (foarte scump in acelasi timp).

Semintele de fenicul au o lungime de 4-8 mm, sunt subtiri si curbate, culoarea lor variind de la cafeniu la verde-deschis, cele de culoare verde avand calitate superioara. Mirosul lor este dulce si aromat, similar cu anasonul. Gustul este dulceag si un pic mentolat, similar cu al anasonului, dar mai bland. Acestea pot fi folosite intregi sau macinate. Se recomanda a fi depozitate intr-un loc aerisit, lipsit de lumina si umiditate.

Pulberea de fenicul – Planta este macinata cu rasnita foarte fin iar apoi se cerne cu o site pentru faina. Se administreaza 1 lingurita rasa de 3-4 ori pe zi, pe stomacul gol. Pulberea trebuie tinuta sub limba 10-15 minute dupa care se inghite cu apa.

Infuzia de fenicul – se prepara dintr-o lingurita de pulbere de fenicul peste care se toarna o cana de apa fierbinte. Se lasa 20 de minute, dupa care se filtreaza.

Tinctura de fenicul – se obtine prin amestecarea a 100 g de pulbere macinata fin cu 500 ml alcool alimentar de 50 de grade. Amestecul obtinut se lasa la macerat timp de 7-8 zile la caldura, timp in care se agita de cate trei ori pe zi. La sfarsitul perioadei se strecoara prin tifon si se pastreaza in sticle inchise la culoare. Tinctura de fenicul are proprietati expectorante, bronhodilatatoare, antispastice in astm, tuse spastica si faringita. Se administreaza diluata cu apa fiarta si racita: o lingurita de tinctura la o cana de apa, de trei ori pe zi.

Uz intern

Feniculul poate fi folosit ca anticolitic, antiseptic intestinal, antispastic intestinal, diuretic, carminativ (eliminã gazele intestinale), calmant gastric, mãreşte cantitatea de lapte la tinerele mame, favorizeazã la femei dezvoltarea caracterelor secundare feminine (mãreşte sânii, reduce ritmul de creştere al pilozitãţilor, catifeleazã pielea), mãreşte acuitatea vizualã, reduce considerabil efectul toxic al alcoolului în organism, sedativ uşor, tonic digestiv bun (combate “lenevirea” stomacului), vermifug mediu-slab.

Uz extern

Feniculul poate fi foosit ca antiseptic al cãilor respiratorii superioare de intensitate medie, antiseptic şi antiinflamator ocular mediu-slab, expectorant slab, cosmetic.

Contraindicatii

Marirea dozei provoaca efecte negative severe.

Utilizari culinare

Fructele de fenicul (numite adesea seminte) sunt un vechi condiment al zonei mediteraneene, cunoscuta de greci inca de acum 3000 de ani. In cursul timpului, feniculul s-a raspandit catre est si nord.

Este un component al amestecului de condimente ”chinese five spice powder” (wu xiang fen); feniculul este populat in bucataria chineza, dar nu este folosit singur, ci, mai ales, in amestecuri.
Feniculul este important si in cateva bucatarii regionale din India, mai ales in Bengal, unde intra in componenta unui alt amestec de condimente traditional, ”panch phoron”. Utilizarea sa nu este restrictionata la Bengal: in Kashmir si Sri Lanka semintele de fenicul sunt adesea prajite, procedura care nu numai ca sporeste aroma, dar schimba si caracterul feniculului, facandu-l mai putin dulce si mai iute.

Feniculul este utilizat si in retetele din Iran, Arabia si zona Levantului, Europa centrala unde este un ingredient la prepararea muraturilor, a painii aromate, a otetului aromat si a produselor de patiserie. Doar in aceasta ultima categorie de preparate anasonul poate substitui feniculul, altminteri cele doua condimente nefiind intersanjabile.

Cum feniculul este originar din zona mediteraneeana, este tipic pentru bucatariile din aceasta parte a lumii unde este folosit la mancarurile cu carne, peste si fructe de mare. Si aici este ingredient al unui amestec de condimente traditional ”herbes de Provence”.

Polenul de fenicul are o aroma mai iute si este folosit mai ales in bucataria italiana. Fiind mai putin robust decat semintele, polenul trebuie adaugat in mancaruri la sfirsit, chiar inainte de a fi servite.