Un studiu recent, realizat de “Central Research Institute of ITO EN” a aratat ca EGCG-ul prezent in ceaiul verde, are un efect inhibant asupra unor virusi de gripa, printre care H1N1, renumitul virus ce a provocat pandemie in intreaga lume.

Virusii de gripa sunt foarte contagiosi si pot suferi mutatii, aceasta fiind cauza raspandirii acestora in fiecare an. De anul trecut insa, un nou virus de gripa (H1N1) a devenit o problema serioasa in intreaga lume, provocand foarte multe decese. Gargara cu ceai verde si-a dovedit deja efectul de a preveni imbolnavirea cu gripa sezoniera. Acest lucru se datoreaza catehinelor, polifenoli aflati in ceaiul verde, dintre care cea mai mare activitate antivirala o are EGCG-ul. Prin studiul realizat de institutul mentionat anterior, s-a vrut a se vedea daca aceste catehine din ceaiul verde (EGCG) actioneaza si impotriva noului virus gripal H1N1.

S-au amestecat solutii ce contineau trei tipuri de virusi gripali, inclusiv H1N1, cu solutii ce contineau EGCG extras din ceaiul verde. Acest amestec a fost adaugat la celule de cultura, provocand infectarea acestora. Urmatorul pas a fost punerea celulelor la incubator pentru o perioada de timp, iar apoi au fost numarate celulele infectate. In cele din urma s-a masurat concentratia de EGCG la care infectia virusului a fost inhibata in proportie de 50%, fata de nivelul infectiilor fara EGCG.

Experimentul a aratat ca EGCG-ul a prevenit infectia la concentratii mai mici decat cea a amantadinei (o substanta folosita pentru prevenirea si tratarea gripei). Rezultatul a fost acela ca aceste catehine aflate in orice ceasca de ceai verde pot preveni cu pana la 50% infectia cu virusii gripali, inclusiv H1N1.

Studiul a aratat ca EGCG-ul din ceaiul verde are potentialul de a inhiba infectia cu orice virus gripal, si a demonstrat inca o data ca ceaiul verde este un bun remediu impotriva gripei.