Conform unui studiu, un element ce se afla in mod natural in ceaiul verde previne infectarea celulelor din sistemul imunitar cu HIV-1 (virusul asociat cu SIDA). Astfel, acesta ar putea deveni un valoros tratament pentru boala, au declarat cercetatorii de la Colegiul de Medicina Baylor si de la Spitalul de copii din Texas intr-un raport.

In studiile anterioare, Dr. Christina Nance, profesor asistent de pediatrie la BCM, si Dr. William T. Shearer, profesor de pediatrie la BCM, au demonstrat ca EGCG-ul, prezent in ceaiul verde, blocheaza posibilitatea virusului HIV-1 de a se atasa de celule cu ajutorul moleculei numita gp120. Aceasta substanta din ceai inhiba posibilitatea virusului sa infecteze celulele, mai exact limfocitele si celulele T.

In actualul studiu s-a demonstrat ca EGCG-ul poate inhiba infectia nu doar cu virusul HIV-1 ci si cu alte radacini si subtipuri. Cele mai multe studii initiale din America au fost facute pe baza virusului HIV-1, subtipul B. Cu toate acestea, majoritatea bolnavilor din lume sunt infectati cu alte radacini.

In experiment, celule imune din sangele unor persoane care nu erau bolnave de SIDA au fost expuse virusului in laborator. Apoi aceste celule au fost incubate cu EGCG. S-a observat ca aceasta substanta blocheaza abilitatea virusului de a infecta alte celule. Anumite componente moleculare ale acesteia sunt raspunzatoare pentru prevenirea atasarii proteinei gp120 de molecula CD4 gasita pe celulele T, parti cheie in sistemul imunitar.

Acest lucru se intampla la concentratii non-toxice pentru oameni. Astfel, acest EGCG ar putea reprezenta un inhibitor ieftin al virusului HIV-1.

Medicamentele folosite pana acum pentru virusul HIV-1 s-au dovedit ineficiente pentru ca virusul se modifica prin mutatii. Odata ce era expus la medicament, virusul gasea o solutie sa il evite. Deoarece EGCG-ul este un derivat natural, va fi mai putin probabil ca virusul sa realizeze mutatii. In prezent se fac cercetari pentru a preciza daca in urma tratamentului cu EGCG virusul HIV-1 va produce mutatii rezistente.