• Ce sa mancam

Ce sa mancam cand avem gripa

Cu totii cunoastem faptul ca alimentatia joaca un rol foarte important in imbunatatirea imunitatii si reprezinta un bun ajutor in recuperarea de dupa diverse afectiuni. O alimentatie corecta este necesara pentru mentinerea sanatatii, insa cand gripa ne da batai de cap, alimentatia devine mult mai importanta pentru o insanatosire grabnica. Vitaminele si mineralele nu trebuie sa lipseasca din dieta zilnica, intrucat acestea redau forta fizica.

Importanta nutrimentilor

Nutrimentii sunt compusi speciali din alimente, ce joaca un rol deosebit de important in “repararea” organismului, in crestere si in mentinerea starii mentale si fizice de sanatate. Printre nutrimenti se numara vitaminele, mineralele, aminoacizii, acizii grasi esentiali, apa, glucidele, proteinele si grasimile. Unele substante nutritive, numite neesentiale, pot fi sintetizate de organism, in timp ce alte substante nutritive, numite esentiale, sunt asimilate din alimentatie. Orice deficit al unor substante nutritive poate duce la imbolnavire.

Alimente ce combat gripa

Indiferent daca avem sau nu gripa, proteinele sunt intotdeauna necesare pentru a mentine un corp puternic. Carnea de pasare, carnea de peste, legumele, lactatele, ouale, nucile, semintele, toate reprezinta o buna sursa de proteine. Este recomandat ca un adult sa consume 50 de grame de proteine pe zi, iar o femeie insarcinata (sau care alapteaza) are nevoie de mai mult. Consumand alimente bogate in proteine putem beneficia si de alte substante nutritive, cum ar fi vitaminele B6 si B12, ambele contribuind la mentinerea unui sistem imunitar sanatos.

Vitamina B6 se regaseste in multe alimente, cum ar fi carnea de curcan, fasolea, cartofii, si spanacul, in timp ce vitamina B12, un puternic amplificator al sistemului imunitar, se regaseste in carne, lapte si peste. Mineralele, cum ar fi seleniul si zincul, ajuta la mentinerea unui sistem imunitar puternic. Acestea pot fi asimilate din alimente precum fasolea, nucile sau carnea.

Flavonoidele

Flavonoidele (bioflavonoidele) cuprind aproximativ 4000 de compusi ce dau culoare florilor si fructelor. Unele studii indica faptul ca flavonoidele, ce se gasesc in pielita alba a citricelor, ajuta la activarea sistemului imunitar. Flavonoidele pot fi asimilate din grapefruit, portocale, lamai, ceai verde etc.

Alti nutrimenti ce combat infectiile

Un alt nutriment, ce intareste sistemul imunitar, ajutand in acelasi timp la combaterea infectiilor, este glutationul. Acesta este un puternic antioxidant ce se gaseste in miezul pepenelui rosu si in legume precum salata creata, varza si broccoli.

O alimentatie sanatoasa si echilibrata trebuie sa fie bazata pe varietate. Nu este indicat sa ne bazam pe un singur aliment sau pe o singura grupa de alimente pentru obtinerea necesarului de nutrimenti. In plus, inlocuirea fructelor si legumelor cu suplimente nu s-a dovedit a fi benefica, ba chiar poate fi daunatoare.

Alimente indicate si contraindicate in cazul congestiei

In unele cazuri, lactatele pot creste productia de mucus sau pot inrautati greata si varsaturile, motiv pentru care ar terbui evitate pentru cateva zile.

Sucul de portocale (cu tot cu pulpa) este bogat in vitamina C si acid folic, doua elemente ce ajuta la cresterea imunitatii si la accelerarea recuperarii. Unii cercetatori afirma ca vitamina C reduce perioada de gripa sau raceala.

Un ceai cald cu miere poate fi o buna solutie pentru calmarea gatului si pentru deschiderea cailor respiratorii congestionate. O alta solutie ar fi supa de pui. Rezultatele unui studiu au indicat faptul ca supa de pui poate avea un usor efect anti-inflamator asupra tractului respirator superior.

Alimente indicate in cazul starii de greata provocata de gripa

De multe ori este mai bine sa nu mancam nimic daca avem greata sau diaree, insa ar trebui sa consumam cat mai multe lichide, pentru a ne mentine hidratati. Sunt indicate doar lichidele limpezi, cum ar fi supa sau limonada.

Un sistem imunitar bine hranit este mult mai capabil sa lupte impotriva infectiilor. De aceea este indicat sa ne asiguram o dieta bazata pe alimente bogate in fitochimicale, componente naturale ce promoveaza sanatatea.

By | 2017-03-09T03:43:54+00:00 ianuarie 29th, 2013|Alimentatie|0 Comentarii

Adauga comentariu