• Ceai oolong

Beneficiile ceaiului oolong

Recent, ceaiul oolong a devenit cunoscut in Vest datorita cercetarilor efectuate asupra obezitatii si a slabirii, insa despre unele ceaiuri oolong, cu un grad de oxidare mai mare, se stie de sute de ani ca ajuta la digestie, combat durerile de cap si detoxifica organismul in urma unor excese de tutun si alcool.

Chiar daca unele studii arata rezultate promitatoare cu privire la scaderea in greutate, ceaiul oolong trebuie analizat mult mai bine, pana sa se traga anumite concluzii. Sunt deja multi producatori de ceaiuri, care promit o slabire rapida, oferind defapt un ceai de proasta calitate. Ca si ceaiul verde, negru sau alb, si ceaiul oolong are efecte benefice, insa experienta servirii acestor ceaiuri reprezinta calitatea lor esentiala.

Unul din efectele benefice ale ceaiului oolong este, dupa cum am zis si anterior, acela ca ajuta la digestie, astfel ca o cana de ceai oolong dupa o masa copioasa, bogata in grasimi, va va ajuta sa digerati totul mai usor.

Un sortiment de ceai, cunoscut sub numele de Rock Oolong, este renumit pentru efectele sale asupra durerilor musculare si pentru sanatatea ficatului.

Tot printre beneficii putem include si efectele ceaiurilor oolong, cu un nivel redus de oxidare, asupra sistemului respirator.

Cum putem recunoaste calitatea ceaiurilor oolong

In primul rand, ceaiurile oolong nu trebuie sa fie niciodata amare, indiferent de cat timp a durat infuzia. Acestea trebuie sa aiba o aroma bogata, chiar si dupa mai mule infuzii, ce se simte chiar si dupa servirea ceaiului.

Dupa infuzie, frunzele trebuie sa aiba un aspect robust si sa fie intregi, exceptie facand sortimentul Rock Oolong, care trece prin mai multe etape de prajire, iar frunzele pot avea un aspect fragil si nu sunt intregi.

In ultimul rand, tot dupa infuzie, frunzele trebuie sa fie moi, pliabile si sa arate proaspete.

By | 2017-02-16T03:34:46+00:00 ianuarie 6th, 2010|Despre ceaiul oolong|0 Comentarii

Adauga comentariu